Gandirea unei femei

Femeile sunt romantice, femeile viseaza lenjerii de pat formate din petale parfumate de trandafiri, femeile spera ca Fat-Frumos sa le incalzeasca noptile cu luna plina. Femeile stiu ca undeva, in aceasta lume mare, un barbat le doreste imbratisarea. Invatate de mici sa fie ordonate, precaute si sa anticipeze momente, femeile isi pregatesc din timp, constient sau nu, zestrea. Nu-i fata sau femeie pe pamant care sa nu ramana cu ochii pironiti pe lenjeriile de pat 3D pline de culoare, va garantez.

Le-ati observat cum reactioneaza atunci cand lenjeriile de pat comandate ajung la ele? Desfac ambalajul febril, dar cu grija, scot cu delicatete cearsafurile noi, mirosind a tesatura proaspat cusuta si calcata, le strang la piept cu patima, de parca in bratele lor, lenjeriile s-ar metamorfoza, devenind Fetii-Frumosi ce le-au fost promisi in adolescenta.
Isi cufunda intreg chipul in cearsafuri, inspira adanc si suspina fericite.

Femeile pot discuta ore intregi despre lenjeriile de pat, fara sa oboseasca sau sa se plictiseasca. Le intereseaza modelul, materialul, culorile, si sunt capabile sa arunce chiar si ultimii bani din casa pentru o lenjerie de buna calitate, daca le iese in cale, apoi sa se laude cu ea pe la prietene pana seara, cand incepe adevarata desfatare. Femeile cauta pernele potrivite, le ascund cu mila in fetele de perna nou-noute, intind pe pat cearsaful inflorat, indungat, injunglat , apoi se ocupa de plic. De cearsaful plic, in care infasa cu precizie de ceasornicar patura, pledul, pilota…

Abia atunci par sa se linisteasca. Se intind in pat, bine parfumate si cremuite, isi iau cartea in mana si … Descopera ca intr-o parte a patului s-a facut o cuta. Se ridica, o aranjeaza, se lungesc iar.
Perna nu sta bine, caci un colt al fetei de perna a ramas gol. Se ridica, repara neajunsul, se intind iar… Intr-un final adorm, dar chiar si in somn au grija sa nu se zvarcoleasca, pentru a nu deranja prea tare asternutul. Cat de sensibila esti, femeie!

Noi, barbatii, nu acordam prea multa importanta lenjeriilor de pat. Pentru noi, toate sunt la fel, asa ca le cautam pe cele din magazinul outlet sau, mai simplu, le lasam pe femei sa aleaga ceea ce le face fericite. Ce-i pasa barbatului cum arata lenjeria, daca el se tolaneste pe canapea, cu berea intr-o mana, cu telecomanda in cealalta, cu gandul la meciul ce sta sa inceapa? Ce-i pasa barbatului daca pe pat sunt flori, pauni sau dungi ce formeaza patrate?

Pentru barbat, un pat interesant este patul in care sta ghemuita femeia iubita, de preferat intr-o lenjerie fina, dantelata, asteptand sa fie stransa in brate protectoare. Daca e singur, barbatul uita de multe ori sa puna pe pat lenjerii, iar daca le pune, ba scapa pe ele sosul de la pizza, ba le arde cu tigara, lasand urme ce ar scandaliza definitiv o femeie. Cu toate astea, orice barbat care se respecta are in sifonier un set de lenjerii de pat noi, cu modele romantice, pregatite pentru ziua in care…

4 comments

  1. Mare dreptate ai. Chiar asa gandeste femeia!! Nu esti primul care o spune, asa, in general, dar esti primul care pune punctul pe “i” in acest concurs.
    Bafta la concurs, m-ai amuzat teribil!

  2. Ha, ha, Dana are dreptate, chiar ai pus punctul pe i. 🙂
    Intre noi fie vorba, stiu eu o femeie care are prostul obicei de a fuma in pat, ceea ce face ca mai toate lenjeriile ei de pat sa aiba cate o gaurica. :)))
    Bafta la concurs!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *