Modele epice in romanul interbelic

In perioada interbelica principalele modele epice sunt in opinia lui Eugen Lovinescu( critic literar si indrumator cultural important al acestei perioade.

Scriitorul isi propune sa reflecte in oglinda lumea in toata complexitatea ei, creaza ca un demiurg( creator universal), iluzia unei lumi aievea la vietii obiective. In planul continutului, viata in multitudinea ipostazelor sale si cel al formei. In interiorul constiintei anulandu-i omogenitatea, dar conferindu-i dimensiune metafizice( care tine de lumea ideilor, inpalpabila).

Nu mai este demiurg in lumea imaginarului, ci descopera limitele conditiei umane, instrumenteaza tehnicile narative cunoscute pana atunci. Are o perspectiva limitata si subiectiva, complementata adesea cu opinii programatice despre literatura.

Nu se mai respecta principiile cauzalitatii si ale coerentei, cronologia, nu mai este respectata pentru ca memoria afectiva involuntara ordoneaza faptele. Personajul narator ia locul naratorului omiscient, ceea ce potenteaza drama de constiinta si ii ofera autencititate, optiunea pentru conventile epice favorizeaza analiza pshihologica, conventiile  epice sunt:  jurnalul intim, corespondenta privata, memoriile, autobibilografiile, etc, astfel incat romanul subiectiv apare ca un dosar de existente.

Sunt alese evenimente din planul constiintei, iar din exterior sunt preferate faptele banale, lisite de semnificatii majore, fara sa fie refuzate referintele la planul social.

Cititorul se indentifica mai mult cu personajul principal, si mai putin cu naratorul omniscient.  Este introdus intr-un univers care ii este sau ii devine familiar si despre care va fi informat( detaliul poate fi pretuit, fiindca ii da iluzia realului. Criteriul sau de apreciere este chiar intensitatea iluziei realiste( personajul face concurenta starii civile).

Se indentifica cu persoana narator, din perspectiva caruia descopera si celelalte personaje, chiar si lumea lor la-untrica.

Este obligat sa reconstituie intamplarile si sa refaca ordinea lor cronologica. Are acces la intimitatea personajului narator.

Formula care sintetizeaza problematica romanului este estetica autenticitatii, prin confesiunea personajului narator, pe relatarea la persoana I, introspectia, autoanaliza lucida.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *