Florile mele

Poate parea ciudat pentru un barbat, dar mie imi plac foarte mult florile. Asa crescusem, vazandu-l pe tata aducandu-i mamei flori si spunandu-i cat de mult o iubeste, credeam ca un gest delicat si atat de rar in ziua de azi poate o va face fericita si pe prietena mea. 

De cand eram mic, imi placea sa-mi petrec mult timp in gradina bunicii, sa le admir, sa le vad crescand si sa le privesc inflorind. Reusisem sa o conving pe mama sa ma lase sa-mi fac si eu o mica gradina de flori pe balcon, imi pusesem si laptopul si imi placea mult sa lucrez pana tarziu printre florile mele. Stiu si eu, poate mama ar fi preferat sa ma vada langa tata lustruind  masina, nu ingrijindu-mi zi de zi florile. Poate ca i se parea un lucru mai demn de un barbat sa vorbesc despre masini si fotbal decat despre tipurile de pamant si soiurile de violete.

Evident ca, de multe ori, se enerva ca fac mizerie, cu toate ca nu imi amintesc sa fi lasat vreodata fie si un fir de praf in urma mea. Mi-ar fi placut sa locuiesc undeva in afara orasului, sa am si eu gradina mea, dar mama este o oraseanca inraita, nici nu voia sa auda de asa ceva.

Intr-o zi prietena mea a venit la mine si tinea intr-o mana un ghiveci mic cu violete albe,  iar in cealalta, o cutie mare cu inghetata. Ne-am dus pe balcon sa punem violeta la locul ei, s-a uitat pe rand la fiecare dintre florile mele, m-a felicitat pentru grija pe care le-o port si atunci am sarutat-o, cu toata patima pe care o adunasem.

Asa s-a obisnuit cu florile mele, incepuse sa le ude, sa vorbeasca cu ele, eram foarte fericit. Pasiunea pentru flori ne-a unit si mai mult.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *