Poseidon si Amfitrita

Marea, cu apa ei albastra sau verde- vinetie, cu forta ei nemarginita, i-a infricosat intotdeauna pe elini. Marea calda pamanturile lor din toate partile, parca le imbratisa. Ea ii purta pe valurile sale, spre aventuri si fapte glorioase. Dar tot ea le zdrobea corabiile, pe vreme de furtuna, izbindu-le de stanci si invaluindule in giulgiul nemasuratelor genuni.

Desigur, sus, in cer, dupa creddinta lor, se afla Zeus, veghind cu fulgerele in pumni asupra muritorilor. Insa acolo, langa ei, se aflla marea. ”Si cine carmuieste oare marea? se intrebau de multe ori elini. Cine dezlantuie deasupra ei noianul vanturilor despletite? Cine o zguduie pana in adancuri si o napusteste peste tarmuri? Cine ridica insulele din valuri, sau cine este acela care le cufunda?

Aceasta forta a marii trebuia induplecata. De aceea, elinii au personificat-o, nascocind pe zeul Poseidon- Neptun.

Cu tridentul Poseidon putea sa darame si muntii, el fiind zeul cutremurelor, asa dupa cum il numeste Homer in versurile sale. Dar in acelasi timp, Poseidon putea sa isi zideasca, nu numai sa darame.

In urma razvratirii lui Poseidon, care se alaturase Herei, candva, impotriva stapanului Olimpului, zeul marilor fusese osandit sa zideasca o cetate, Troia. Aceasta legenda nu este altceva decat poetizarea actiunii marii, care poate construi taramuri noi, prelungind castele, prin depunerea de nisipuri, provenite din sfaramiturile pietrelor aduse de curenti.

Pe o friza din altarul lui Neptun de la Roma si intr-un mozaic de la Pompei se vede scena nuntii zeului marilor cu fiica lui Nereu, Amfitrita.

Despre Polifem, acest fiu a lui Poseidon, se va vorbi si in legenda lui Ulise. De astfel, zeul Poseidon a avut si alti feciori monstruosi la chip sau la fire. Ei simbolizau pentru elini relele pe care le pot savarsi apa sau unele fiinte din adancurile ei.

 

  •  
  •  
  •  
  •   
  •  

Leave a Reply