Irinuca

Irinuca nu-si recapata in intregime veselia, gandul ca ar putea pleca iubitul ei si ca avea aceasta dorinta, gand ce nu ii trecuse inca prin minte pana atunci in toata limpezimea lui, o cufunda intr-o profunda meditatie. Culorile care-i disparusera din obraz cand isi anuntase iubitul ei plecarea nu-i mai revenira la fel de vii
cum fusesera inainte; ii mai ramasese putina paloare pe obraz si o neliniste in adancul sufletului. Era din ce in ce mai surprinsa de comportamentul lui.
Dupa ce ii facuse atatea avansuri, nu intelegea care-s motivele din pricina carora se purta rezervat: ceea ce dorea era sa il determinesa faca ceva inainte de plecare un pas hotarator, fiind sigura ca dupa aceea ii va fi extrem de usor sa il retina cat timp va voi.
Irinuca acea intentia sa isi sileasca iubtul la un pas decisiv inaintea plecarii. Stiind cat este de greu sa reiei mai tarziu o legatura din punctul de unde ai lasat-o, si, dealtfel, nefiind deloc sigura ca se vor mai gasi vreodata in imprejurari tot atat de favorabile, nu pierdea nici una din ocaziile care-i permiteau sa il puna in situatia de a se pronunta in mod categoric si de a-si parasi comportarea evaziva indaratul careia se ascundea. Irinuca facea tot posibilul sa fie singura cu el in ultimul timp, si reusea destul de des, uneori o cuprindea indoielile si sovaielile cu privire la farmecele ei si, vazand ca-i atat de putin iubita, cateodata nu era departe de a se crede urata. Atunci incepea sa se imbrace cu mult mai multa atentie, devenea mai cocheta.
Dar a reusit sa treaca peste toate hopurile iubirii… obisnuindu-se cu ideea ca iubitul ei va pleca o perioada de timp.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *