Calatoare

E calatoare! A iesit din musuroi furnica, si-a pornit, cum face in fiecare dimineata, a pornit sa vada lumea. Ea stia ca ochii duc si mintea intoarce, ca vazand multe, stii destule, si ai de unde da si la altii. Si ce fericire sa calatoresti, dimineata, in revarsatul zorilor, cand iarba e proaspata sub roua, aerul jilav de racoare, si cand, pe cer, se prelinge lumina ca o unda de aur. Si apoi, dimineata privesti altfel lumea, altfel o judeci, gandurile nu-ti sunt spulberate, ci se limpezesc, tihnite, din prisos. De aceea furnica se scoala cu noaptea in cap si porneste la drum.

In dimineata aceasta, a luat-o spre rasarit. Incantata de frumusetea soarelui, care se prevestea prin manunchiurile lui de raze, totusi avu puterea sa se gandeasca, drumeata, ca, privind si minunandu-se numai, nu castiga nimic.
Din cele ce invatase dintr- atatea calatorii, si de la altii, stia ca pe oameni mai ales, cu greu ii poti cunoaste pe dinafara. Iar in buzunarul unui om, ii povesti o bunica a ei ca picase peste un pumn de oua furate dintr-un furnicar, bunica daduse de veste numaidecat, intreg neamul furnicesc venise, s, in vreme ce drumetul dormea in iarba, cat ai clipi, carabanira toate ouale, ca pe o prada de razboi. Asa, furnica isi lua inima in dinti, si, usoara, se scobori in buzunar. O lua mai sus, se urca pana dupa gatul drumetului. Acesta ridica tocmai atunci mana. Ispititoare, veni, sprintena, pe maneca, pana langa pumnul inclestat pe gatul unei pusti. Si, cum cata ce anume vrea sa faca omul cu lucrul acela ce-l tinea in maini, cat ai clipi, prinse, drept inainte, zborul unei prepelite.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *