O raza

S-a desprins raza din ghemul ei de aur si-a ratacit prin senin. Si-n intaia zi, tremuratoare, cauta pe ce sa se opreasca.
Intr-o poiana din mijlocul paduri, gasi urma unui cerb, plin, ochi, de apa ploilor. Voi sa se strecoare in unda rece, dar, in clipa aceea, un biet lup, slab de i se vedea coastele, dadu buzna dintr-un desis, se repezi, sorbi apa, tulbura ce mai ramase, apoi se prabusi in cealalta margine a padurii, dupa o caprioara care tocmai trecea.
Raza calatori mai departe. Munti, dealuri, vai: ai ce cutreiera in lume, cand te-ai asternut la drum.
Pe un camp, o gramada de oameni prafuiti, osteniti, adusi de sale, merg delaolalta. Raza ii urmareste: ar vrea sa se infasoare, ca o sarma de aur, imprejurul spangii calatorului celui mai obosit, ramas in urma. Calatorul obosit din urma, insetat adineauri poate ca si lupul din padure, acum e si el o fiara.
Infiorata, raza calatoreste mai departe. Cand vrei sa ratacesti, ai unde. Asa, raza ajunge deasupra unui targ.
Intr-o casa mare, bogata, intr-un salon, o multime de femei si de barbati sorb ceaiul aromat. Ras, vorba; si-un vals molatec se desprinde de pe clapele pianului, sub degetele subtiri si albe ale cantaretei. Ce maini frumoase! Iar la degetul cel mic, o piatra pretioasa, un diamant, parca atragea raza: din inalt, ea se scoboara, si-n clipa aceea, degetul fetei pare ca fulgera de focuri.
Uimita, mandra, cantareata se opreste, frange cantecul si se gandea cum diamantul ei stralucea in raza soarelui.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *