Lumina cenusie a diminetii

Un barbat! Ideea confuza a placerii plutea in capul meu ingreunat. Chiar putinul pe care il stiam imi aprindea dorinta. O arzatoare curiozitate imi da branci sa clarific odata banuielile care ma tulburau si-mi reveneau fara incetare in minte. Solutia problemei era pe pagina urmatoare: nu aveam decat s-o intorc, cartea era langa mine. Un tanar destul de frumos, un pat destul de stramt, o noapte destul de intunecoasa! o tanara fata careia i s-au urcat la cap cele cateva pahare de sampanie. Ce imbinare suspecta!
Ei, bine toate astea s-au soldat intr-un mod cat se poate de onest, adica fara nici un rezultat.

Pe peretele pe care ma uitam tinta, incepui sa disting, in intunecimea mai putin deasa, locul ferestrei; geamurile deveneau mai putin opace si lumina cenusie a diminetii, se lumina cate putin, se facea ziua. Ce placere mi-a facut palida raza pe culoarea verde, parca inconjura gloriosul camp de bataie unde virtutea mea triumfase asupra doruintelor. Mi se parea ca era cununa mea de invingator. In ceea ce o privea pe tovarasa mea de pat, ea cazuse de-a dreptul jos. O ridicai, imi aranjai la repezeala ce aveam pe mine si alergai la fereastra; o deschisei, boarea matinala ma inviora. Ca sa ma pieptan, ma asezai in fata oglinzii, si fui uimit de paloarea obrazului meu, pe care il credeam purpuriu.
Dar destul pentru ziua de azi; ”pana” mea nu mai scrie si nu am nici pofta sa mai scriu, am sa va povestesc alta data celelalte aventuri ale mele; in asteptare, iubeste-ma cum te iubesc.

 

  •  
  •  
  •  
  •   
  •  

Leave a Reply