Taina lor

Acum i se implinise asadar speranta cea mai scumpa, pe care o pazise ca pe o comoara!  Avea sa fie sotia lui. Dar cat era de departe implinirea aceasta, de fericirea ametitoare pe care o visase in orele ei de meditatie si de asteptare tainica!  Se insura cu ea pentru o situatie!  Da, da, numai pentru asta, dar nu trebuia sa isi faca iluzii.
Nu pentru ca dragostea ei il castigase, nici pentru ca fiinta ei ii schimbase ideea sau pentru ca, traind strans la un loc, isi daduse seama ca o casatorie

ar fi singura si cea mai sfanta necesitate intre ei amandoi; nu fiindca recunostea ca teama lui se datora unor simple halucinatii de spaima, care se stergeau in fata minunatei ei tovarasii.

Ramase inchisa in ea insasi, si in zilele urmatoare, vorbind arareori si simtindu-se foarte deprimata.  El observa melancolia ei, dar n-o putea intelege, poate fiindca era prea absorbit de altele. Uneori era aproape sa-si piarda rabdarea.
El stia, cat de fierbinte dorise ea sa se casatoreasca.  Acum ajunsese la tinta, motinele erau noi, rasarite din senin.
Pentru o minte pozitiva, insa, nu exista decat scopul, mijloacele si cauza n-aveau importanta.  Nu-l interesa decat sfarsitul, asta era singura realitate.
El isi exprima adesea gandurile acestea in felul lui calm si comunicativ. Ea nu raspundea la vorbele lui intelepte, logice, decat printr-un gest negativ si tacea.
Fata de straini, era rezervat si linistit, nu-si dadea drumul si ramanea acelasi sceptic plin de ironie. In adancul sufletului, insa, tremura si se temea, el care niciodata nu se temuse de vreo surpriza, care privise o situatie oricat de precara cu sange rece, traia aceste opt zile, cerute de ofiterul starii civile pentru actele de casatorie, pe marginea unui crater, mereu cu grija si frica unei izbucniri, sau a descoperii tainei lor.
  •  
  •  
  •  
  •   
  •  

Leave a Reply