Visele

Ea, cu toata atitudinea umila pe care o afecteaza, era prea mandra pentru el: varful piciorului ei, legat in fasii albe, abia atingea globul care a si inceput sa se albastreasca, si pe care se rasuceste anticul balaur.

Ochii ei erau cei mai frumosi din lume, dar sunt mereu indreptati spre cer, sau lasati in jos; niciodata nu s-au oglindit in ei un chip omenesc, niciodata nu ti se uita drept in fata.
Si apoi, nu ii placeau nimburile de heruvimi zambitori, care se asezau in cerc in jurul capului, intr-o ceata aurie. Era gelos pe acesti inalti ingeri-efebi, cu parul si rochiile flutarand, care se straduiau cu atata dragoste intru inaltarea Maicii domnului; mainile care se inaltuiau ca sa o sustina.
Acesti tineri sclivisiti din cer, atat de cocheti si atat de solemni, in tunicile lor de lumina, cu peruci din fire de aur, cu frumoasele lor pene albastre si verzi, i separeau mult prea curtenitori, si daca era Dumnezeu, s-ar fi ferit sa ii dea astfel de paji amantei lui.
Venus zamislita din spuma marii se ivea pe lume, asa cum se cuvine sa faca o divinitate care iubeste oamenii, e goala de tot si singura de tot.
Ii place mai mult pamantul decat Olimpul si printre amantii ei se numara mai multi oameni decat zei; ea nu se infasoara in valurile languroase ale misticismului; se tine drept, cu delfinul in urma ei, si cu un picior pe cochilia-i de sidef, soarele se oglindeste pe pantecul ei lucios, iar ea, cu mana-i alba, isi sprijina valurile pletelor frumoase, pe care strabunul Ocean le-a presarat cu cele mai desavarsite margaritare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *