Vazduhul racoros

S-a ridicat, deodata, din prapastia intunecoasa, umeda, a muntilor falnici. Si, doritor de lumina, in acea dimineata scaldata de soare, deasupra brazilor batrani, a intins aripile, ca o flamura.S-a inaltat mai intaii drept in sus, ca o sageata, a strabatut vazduhul racoros, apoi a ramas acolo, s-a leganat in aer, imbatat de placerea sa fluture la inaltimea uriasa. Pe campiile lucii, satele imprastiate, ca grauntele, scoteau sclipiri repezi, ca ale prundisului spalat de ape. Lua muntii in larg. Nici o boare de vant, nici un murmur de apre care sa strabata atat de sus.

Departe, in nori, soarele apune. Muntii parca-s aprinsi, cerul parca arde. Se apropie, se lasa tot mai jos, deasupra muntelui, deasupra padurii de brazi. Aceeasi liniste in tot cuprinsul firii. Mai are putin; zareste prapastia in care avea sa se scoboare, cand, deodata, in tacerea neclintita, razbubuie, pana-n departari adanci, un tunet, si aripa amortita ii cade js. Se rostogoleste de cateva ori prin vazduhul racoros, si simte fierbinteala glontului, ca unui carbune ce-i arde carnea, acestui vultur. Isi incordeaza puterile, cauta sa mai pluteasca sus, dar, dedesubtul lui, muntii parca se prabusesc. Aripa ii mai sta putin intinsa, apoi i se frange langa trup, uda de sange. Luneca printre brazi. Racoarea vazduhului il mai invioreaza o clipa, iarasi cauta sa-si intinda aripile, se anina de o ramura. Se uita in jos. Drept dedesubt, la radacina bradului, un caprior sta linistit, privind inainte.
Iar vulturul simte ca-i pierdut, ca puterile il parasesc. O ura strasnica il cuprinde; parca ar dori sa se stinga toata lumea o data cu el. Se lasa sa pice drept peste caprior, si, cu cea din urma putere, ii infige gheara in ochiul curat si umed.
In vreme ce capriorul se scutura si fuge, nauc de spaima si durere, pasarea cade moarta, cu ghearele stranse, cu ochii deschisi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *