Bunicul si nepotul

Trasura lui bunicu continua sa inainteze, trecand pe sub copacii mari si frumosi, care isi tindeau crengile pe deasupra drumului. Copilul vazu din nou locurile acoperite cu feriga, unde clopoteii albastri tremurau sub adierea vantului. Trecu prin locuri cufundate in umbra deasa si prin altele scaldate de razele soarelui. Cerbii si caprioarele isi ridicara din nou capetele delicate, pentru a privi trecerea trasurii, si iepurii o luara la goana prin tufisuri. Auzi chemarea potarnichilor, cantecul pasarilor, si toate i se parura si mai frumoase decat prima oara. Infatisarea acestor minunatii ii umplea inima de bucurie si de iubire. Dar bunicul vedeacu totul alte lucruri, desi pe dinaintea ochilor sai trecea aceeasi priveliste. Vedea in urma-i o viata lunga, in care nu se aflau nici fapte maritimoase, nici ganduri bune. Vedea in sir de ani in care un om tanar, bogat si puternic isi irosise tineretea, bogatia si puterea numai pentru a se indestula pe sine. Il vedea pe acest om la batranete, ramas singur, fara prieteni, in mijlocul bogatiilor sale; vedea pe cei de langa el care se temeau si il urau, dar nu vedea pe nimeni care sa se ingrijoreze daca mai traieste.
Simtea ca il avea doar pe nepotul lui care il iubea neconditionat.

Nepotul lui se gandea ca prin toate casele vecine, nu se afla nici macar o persoana careia sa ii fi trecut prin minte sa il numeasca pe bunicul”om bun” si care sa ii fi dorit sa ii semene, cum dorea in acea clipa nepotul sau cu un suflet nevinovat.
Nepotelul isi inchipuia ca pe bunicul il doare piciorul, caci incrunta din sprancenele privind afara, pe fereastra trasurii. De aceea, baiatul tacu din gura, de teama sa nu-l necajeasca, si se multumi sa se bucure in tacere de parcsi de copacii din jur.
In sfarsit ajunsese bucuros la casa bunicului.

  •  
  •  
  •  
  •   
  •  

Leave a Reply