In curtea lui

Curtea lui e la tara, pe malul unei ape. De jur imprejurul curtii se incinge un gard de catina, iar pe catina in care vrabiile stau impanate ca albinele in roi, se tese, de cu primavara pana-n toamna, tulpina de rochita- randunicii. Pe de margini, din loc in loc, ca la o azvarlatura de piatra unul langa altul, se inalta doi plopi batrani, fuse uriase, pe care se deapana vantul; pe varfurile lor tin acoperamantul, cerul. Tufe de pomusoara si de agrise dau, inauntrul curtii, adapost pasarilor lui.
Avea pasari multe si felurite. De ici, din portita incununata cu iedera, se auzea cocosul. Cocosul acela negru era ceasornicul curtii lui. Iata-l pe culme, tantos, cu pinteni aurcuiti, cu platosa penelor otelii, gata de lupta. Parca vrea sa-si arate barbatia cardului celuia de claponi, din fata lui, gaini care nu se oua, ale caror pene, lungi si moi, ii prefac intr-un fel de salcii plangatoare printre pasari.

Colo, sub tufisul acela de agrise, sunt clostele. Infoiate, gata sa sara in capul oricui s-ar apropia, ele scurma mereu, ca si cand ar cauta o comoara. Isi hranesc puisorii. Gagalicii, boturi de aur, cu doua picaturi de rubin drept ochi.
Gainile se strang sa priveasca, iscoditoare. Doi cocosi tineri s-au apucat de lupta. Penele zboara ca luate de vant. Gramaticul curtii lui e doar curcanul! Uite-l cum se repede, cum se pune mijlocitor intre ei, cum ii desparte, pe cel mai vajnic il ciupeste si-l urmareste pana in celalalt colt al curtii.
Iar daca a facut pace, e si dreptul lui: se inroseste, isi atarna siragurile de hurmuz si margelele la gat, si, ca un drept judecator ce este, primeste inchinaciunile tuturor.
Numai fantele, curtii lui, priveste-l, nici nu vrea sa se uite la el. Tot necazul e ca gramaticul isi poate inroti la fel coada.

  •  
  •  
  •  
  •   
  •  

Leave a Reply