In sufletul lui

Ura lui- ca si iubirea- este un sentiment confuz si general, care incearca sa se prinda de ceva si nu poate, are in el o comoara de ura si iubire, cu care nu stie ce sa faca si care il apasa cu o groaznica povara. Daca nu poate revarsa din el, fie ura, fie iubirea, fie pe amandoua deodata, va crapa, se va desface intocmai ca sacii prea umpluti de bani care se sparg sau se descos. Daca ar putea detesta pe cineva, daca vreunul dintre indivizii stupizi langa care traia l-ar insulta in asa fel incat sa-i fiarba sangele in vinele inghetate si sa il scoata din mohorata somnolenta in care clocea, daca ultima zvacnire a inimii unui inamic, zbatandu-se sub talpa piciorului lui i-ar putea zbarli parul din cap infiorandu-l de placere.

Nu iubea deloc! se gandea inainte! acum ii era teama sa iubeasca. Era mai bine, de o suta de mii de ori mai bine sa urasca decat sa iubeasca in felul acesta. Tipul de frumusete, visat de atata vreme, l-a intalnit. A gasit corpul nalucii, a vazut-o, i-a vorbit, i-a intins mana, exista, nu era o himera.
Stia prea bine ca nu se poate insela, si ca presentimentele lui nu il mintea niciodata.
Ceea ce adora mai mult dintre lucrurile din lume era o mana frumoasa. Dorea frumusetea, dar nu stia ce doreste. Ca si cum ar fi vrut sa se uite la soare fara sa aiba pleoape, ca si cum ar fi vrut sa bage mana in flacari. Sa nu poata asimila aceasta perfectiune, sa nu poata patrunde in ea, sa nu ai nici un mijloc sa redai si s-o faci simpla. Vroia sa o simta cu tot sufletul lui, sa ii atinga fiecare particica si in acelasi timp pe toata.

  •  
  •  
  •  
  •   
  •  

Leave a Reply