Prietenia

Nu era ca altii care merg pe drumul vietii cu ochii atintiti inainte, fara sa arunce vreodata o privire indarat; pe el il urmarea trecutul si uneori si prezentul, ba chia si viitorul; prietenia e caun loc batut de soare, care se desprinde cu cea mai mare claritate pe orizontul deja in intregime albastru; adesea, din piscul pe care se afla, se intorcea pentru a-l completa cu un sentiment de nespusa melancolie.

Ce vremuri au fost! Si ce neprihaniti erau! Ca niste ingeri! Picioarele lor abia de atingeau pamantul, parca le crescusera aripi la umeri, dorintele lor se ridicau in vazduh, si adierea primaverii facea sa vibreze in jurul fruntilor lor blonda aureola a adolescentei.
Ce bine se potriveau, cum ii atragea natura pe amandoi, atat de dulce si de odihnitoare, si ce usor se armonizau cu ea. Primavara de afara, tineretea dinauntru, lumina de pe iarba insorita, surasul de pe buze, omatul de flori din toate tufisurile, albele iluzii ce infloreau in sufletele lor, roseata pudica de pe obrajii lor, ciripitul pasarilor ascunse in arbori, miile de zvonuri nedeslusite, inima care bate, ganduri care se nasc, o lacrima mare care se revarsa de-a lungul unei pleoape, un suspin de iubire… era minunat.
Au stiut de la inceput, dar in acelasi timp si-au pastrat candoarea de copii. Germenul coruptiei care salajuia in ei s-a dezvoltat foarte repede si cangrena a mistuit fara mila tot ce aveau curat si sanatos. Singurul lucru bun care le-a ramas era prietenia unuia fata de celalalt.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *