Totul era o eleganta

Oamenii vin si pleaca din cafeneaua eleganta. Eleganta nu prin fetele de masa impecabil scrobite sau mobilierul solid, din lemn de munte, frumos slefuit. Nici macar prin vitrina imensa care se intuneca. E ceva mai mult decat atat. Eleganta vine parca din toate fantomele care bantuie locul asta la care nu s-au mai putut intoarce ca sa retraiasca un moment de suprema fericire.

Parca e un loc bantuit de toate zambetele si privirile care l-au populat de la infiintare si pana acum, cand el citeste retras intr-un colt la o mica masa pentru doua persoane. Caci e un loc unde cu siguranta intrui cand esti fericit. Apoi, intr-o zi, pleci si tu de pe lumea asta draga si te intorci mahnit sa-ti vanturi fantoma prin fata celor care gusta din fericire, inlocuindu-te pe tine si pe altii ca tine. Sufletul doar rataceste pe la mese, nimeni nu aude, nu vede. De aici vine eleganta acestui loc intesat de blanuri scumpe si caciuli de schi, pahare de sampanie si ceasuri de legenda, pulovere fine de casmir sau obrajii de fete rumeni de frig si netezi ca un perpetuum mobile, aroma extravaganta de trabuce, aici, in varf de munte, si ciocolata calda sau fanteziile lumii intrupate in zeci de prajituri.
La un moment dat parca spatiul s-a micsorat. Doar vitrina parca era imensa. Intr-adevar, intunericul ne-a readus dimensiunile si s-a instalat confortabil la geam, ca un copil razgaiat care isi lipeste nasul de sticla, dinspre afara catre inauntru, in timp ce parintii exasperati il cheama sa-si termine piureul cu pui.

  •  
  •  
  •  
  •   
  •  

Leave a Reply