Deosebirea dintre planuri

Azi dimineata m-am dus la plimbare; vremea era calduta si umeda, cerul nu lasa sa se intrezareasca nici cel mai mic petec de azur, totusi nu era nici sumbru, nici amenintator. Doua sau trei nuante de gri, armonios imbinate,il acopereau de la un cap la celalalt, si pe acest fundal vaporos treceau incet norii care pareau niste ghemotoace mari de vata, se miscau alene, impinsi de suflarea muribunda a unei slabe brize, neinstare sa miste nici varfurile celor mai agitati plopi tremuratori.
Cand adierea isi recapata respiratia, cateva frunze, parjolite si acoperite de rugina, se razletira nelinistite, alergand-mi inainte, de-a lungul cararii, ca un stol de vrabii sperioase. Apoi, dupa potolirea vantului, se prabusira la pamant cu cativa pasi mai departe, adevarata imagine a acelor duhuri, luate drept pasarele, care zboara libere cu aripile lor si care, la urma urmei, nu sunt decat frunze uscate de inghetul diminetii, care devin jucaria si obiectul de batjocura al celui mai usor vant.

Zarile erau atat de estompate din pricina cetii si marginea orizontului atat de destramata incat nu era posibil sa-ti dai seama unde incepe cerul si unde sfarseste pamantul. Un cenusiu ceva mai opac, o negura putin mai groasa aratau intr-un mod vag distanta si deosebirea dintre planuri.
Prin aceasta perdea, salciile, cu capetele lor pudrate de cenusa, aveau mai curand infatisarea unor spectre de arbori decat de arbori veritabili.
Tot mergand pe drum, ma gandeam la toamna care se va sfarsi si pentru mine era fara intoarcere. Ma gandeam ce iute fuge timpul si ca s-ar putea sa imi strang idealul la piept.

  •  
  •  
  •  
  •   
  •  

Leave a Reply