Fleacuri, fleacuri

Cand stau si ma gandesc este imposibil sa nu o gasesc un pic vinovata. Era o fata draguta si invata bine. Multi colegi o placeau foarte mult. Si uite asa am inteles povestea fetei, care acum este femeie in toata regula.
Isi alese sotul pentru ca il iubea foarte mult, pana cand a inceput sa bea. Cand venea acasa mirosind a bautura era melancolic si plangea, cerundu-si iertare, il dispretuia, se izola sufleteste de el, se intrista. Betia lui dura putin, dar intristarea ei mai mult. Si care era rolul ei? Ea i-a strecurat otrava in suflet zi de zi, ca nu il iubea, ca era cocheta pentru altii, ca nu ii coase nasturii, ca folosea banii doar pentru ea.

El intuia si stia ca, atunci ca o intreba cat a costat o rochie, va comenta faptul ca stie ea, dar credeam ca el nu va da atentie unor fleacuri, ca va avea incredere in ea.
El nu intelegea ca poti avea un ideal spre care sa tinzi. Ca lupti sa fii, pentru cei din jurul tau si in special pentru copiii tai, o fiinta cat mai demna de a fi imitata.
Lipsa de vina, poate, a facut ca vorbele lui sa nu o raneasca, sa nu realizeze, in orice caz nu i-a raspuns decat prin tacere. Tacerea ei a agravat prapastia dintre ei, si poate mai tarziu isi va da seama si va recunoaste greseala. Spera ca o sa descopere realitatea. Interventiile familiei si ale prietenilor erau pledoarii pe aceeasi tema.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *