Aburul fierbinte insufleteaza aerul

Cafea si cozonac. Aburul fierbinte insufleteste aerul. Aromele amestecate dau muguri. Ma agat cat pot de aceste senzatii. Le intretin.
Intr-o duminica, mama intra usor, ca o umbra, imi pune pe noptiera cescuta si farfurioara, se retrage apoi fericita… Statea de vorba cu tata in bucatarie, in timp ce eu imi savuram cafeaua si cozonacul intr-un abur de lene si desfrau al imaginatiei… da… sunt singurele momente in care am avut certitudinea vesniciei…mi-aduc aminte foarte clar, eram asa sigur ca nimic nu mi se poate intampla.
Mama si tata, stand de vorba aproape in soapta, mama si tata, un zid peste care rostogolul greu al timpului nu se putea incumenta… pe urma, parca aveau un aer de vinovatie, dar mama, mereu imi aducea cafea si cozonac.
Important era faptul ca eram impreuna, ne sprijineam unii pe altii, eram fericiti.
Pe mama nu am vazut-o niciodata plangand, dar aveam senzatia ca din ochii ei caprui, minunati, cad lacrimi pietrificate, bobite mici, zgomotoase, da, da, auzeam parca si zgomotul distinct al acelor lacrimi nevazute si neauzite. Parca erau rupte din carnea ei, pana cand totul a devenit o rostogolire vertiginoasa, hulpava, neiertatoare.
Mi-ar fi placut sa stiu sa fac si eu cozonaci buni ca ai ei, sa stiu sa fac cu mare grija, dar inca nu am invatat, cu toate ca nu e mare scofala faptul ca o asemenea combinatie culinara trebuie filtrata cu ajutorul unei tablete, a unei mici si neinsemnate tablete, care sa ajute stomacul, da, si bila, si ficatul, incerc sa reinviu senzatiile de altadata. Inchid ochii, si privesc parca in gol.

  •  
  •  
  •  
  •   
  •  

Leave a Reply