Aventuri la cota 1400

Abia facusem cativa pasi de la gara spre cota 1400 cand am hotarat ca ma dor picioarele mult prea tare pentru a mai putea urca. Tata sa faca bine sa ma ia in brate, daca are de gand sa petreaca acest 1 Mai in varful muntelui. Nu cred ca gandeam asa la varsta de patru ani, cat aveam atunci, dar tin minte ca am plans si am cerut in brate. Acest drum e greu de strabatut chiar si cu un banal rucsac in spate. Tata ma avea pe mine intr-o mana si o geanta de voiaj uriasa in cealalta mana, caci mama, mare gospodina, carase tot frigiderul, de teama ca murim de foame pe acolo. La jumatatea drumului au luat decizia de a opri o masina care sa ne duca pana la cota 1400.

Ajunsi acolo, am desfacut bagajul si am pregatit masa. Cand totul a fost intins pe paturica, s-a pornit o ploiae torentiala care ne-a silit sa strangem totul si sa intram in graba in restaurantul care se zarea undeva aproape. Sigur ca nu puteam manca snitele si oua fierte sau ce mai aruncase mama prin geanta. Fiecare dintre noi a comandat din meniul restaurantului, cu parere de rau ca nu puteam sa ne bucuram de ceea ce pregatise mama cu o zi inainte. Abia spre seara am putut iesi din restaurant, cand s-a oprit ploaia. Imi aduc bine aminte ca era frig si batea un vant rece. Noroc ca mama, prevazatoare, incarcase in geanta de voiaj pulovere, geci, caciuli, probabil si manusi… :)))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *