Doar pentru ea

Ea ma rugase la telefon sa facem revelionul impreuna, ce nebunie, cum as fi putut sa-mi las casa chiar de revelion? O ascultam, o ascultam fara sa pricep prea bine ce spune, era ea, era intr-adevar ea, o dovedea felul cum imi vorbea. Am spus de cateva ori da, probabil fara nici o legatura cu ce spunea ea, am retinut ora si locul, pe care le-a tipat pur si simplu, am auzit un zgotomot si am inceput sa rad, un ras anormal, cu spasme si lacrimi.
O asteptasem mereu, doar trecuse atata timp, eram sigur ca se va intoarce si, dintr-o data, nu stiam cum trebuie sa reactionez, nu stiam in ce masura aveam nevoie de prezenta ei. Ma obisnuisem cu asteptarea grea, chinuitoare si plina de promisiuni, ma obisnuisem asa cum te obisnuiesti cu asteptarea unui copil pe care este numai al tau.
Ea nu poate pricepe, desigur, oare ce vrea de la mine, nu pot, n-am sa-i spun niciodata ca o iubesc, sau ceva asemanator, asta mi-ar mai lipsi, sa o pierd si pe ea.
Drumul imi facea bine, dar, pe masura ce ma apropiam de tinta, ma cuprindea un fel de spaima paralizanta, ma parasea convingerea ca la capat nu ma mai asteapta nimeni. Ma chemase sa facem revelionul impreuna, ce nebunie, intr-adevar o mare nebunie, dar de ce ma simteam vinovat de asteptarea ei zadarnica din seara precedenta, si acum faceam drumul spre ea asa, fara sa sper nimic, numai pentru ca simteam nevoia sa-l fac. Ar fi fost minunat sa pot merge la nesfarsit, si noaptea sa nu se mai termine, ar fi fost intr-adevar minunat.

  •  
  •  
  •  
  •   
  •  

Leave a Reply