Prima intalnire

Piata rotunda, pustie si puternic luminata, se deschise brusc la cativa pasi, dandu-mi dintr-o data senzatia neantului. Lumina m-a izbit in ochi dureros, parca as fi primit un pumn in ochi, m-am lipit de zidul ultimei cladiri sui cu occhii spre cer, am tras aer in piept. Aratam, probabil, ca un om care se ineaca si, ciudat, gandul mi s-a intors spre casa, la imbolnavirea subita a prietenei mele, du-te, mi-a zis, daca ti-a telefonat, insemna ca trebuie sa fie ceva. Numaisa nu intarzii prea mult. M-am uitat la ceas, era unsprezece si ceva, m-am gandit ca as putea sa ma intorc din drum, fereastra ei, care se zarea in spatele hotelului nou construit, era luminata, deci se afla acolo, singura sau cu cineva. Era momentul sa hotarasc daca renunt sau nu. Cautam argumente care sa ma intoarca din drum si, in locul lor, mi-am amintit prima noastra intalnire.
Era intr-o vacanta de vara, pe plaja unui strand aglomerat si zgomotos. Pierduse ceasul si se intorsese sa-l caute. M-a intrebat politicos daca nu am vazut sau nu am auzit pe cineva care a gasit un ceas. I-am raspuns ca nu, ea a ramas in picioare langa mine, eu eram foarte bine dispus, citeam o carte de proza umoristica, am invitat-o sa stea. Abia cand am vazut-o de aproape, mi-a pierit zambetul, am inteles, asa cum se inteleg lucrurile neintelese, ca vom fi legati pentru multa vreme. Nu era deloc o fata frumoasa. Dupa felul cum vorbea, se cunostea ca e o fire emotiva, interiorizata. Isi insotea rarele cuvinte cu gesturi moi, in special descria cu mana stanga in aer semicercuri, urmarind cu mare atentie traiectoria degetelor rasfirate in forma de rozeta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *