Mirosul unei dimineti frumoase

Se auzea ploaia rapaind. Isi scutura un fior de frig, si ramase cu urechea afara, ascultandu-i pasii pe mozaic. Usa de fier de la intrare scartaii greoi, o data, a doua oara, se tranti in clanta, si Mia se pomeni singura, cu visul in fata. Nu aprinsese lumina, nu schimba nici un obiect de la locul lui, isi trecu degetele peste petalele frizate ale crizantemelor, si se tranti in pat, zambind. Caldura caloriferului se simtea crescand si parca aducea dinspre fereastra mirosul prematur si nesperat al unei dimineti frumoase.
Nu se gandea la nimic, ii era frica sa nu-si intalneasca ratiunea la o cotitura de drum. Visa in vag, cum s-ar fi lasat dusa de o apa calduta, pe albia unui rau lung, spre o tinta unde era mai bine sa ajunga cat mai tarziu, ca plutirea sa tina cat mai mult.
Nu crezuse ca ar putea sa invie ceva din zilele cele mai rele. Tot ce s-ar fi cuvenit sa simta altadata simtea acum, ascunsa inca, tematoare si putin incredula sub o perdea de scepticism, pe care surasul ei renascut, putea s-o destrame, ca sa treaca prin ea cu inima intreaga, o inima tanara.
Ar trebuie de dimineata sa se ridice, sa faca patul, sa se dezbrace de pijama- atatea miscari care azi capatau alt inteles decat ieri. Dar ii era bine si ii era frica sa nu se rupa din vis.
Auzea ploaia batand in geam. Cat o facuse sa sufere intr0-un timp. Acum putea s-o sfideze, avea patru pereti, un acoperis, caloriferul era cald… si dimineata prea frumoasa.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *