Avea frumusetea ei

Visase o nebunie: dragostea- o avea din plin, o cunostea. Dar nici in vis nu-si inchipuise ca dragostea putea sa vina si cu alte desfatari. Fusese o singura data la teatru, la un matineu pentru tineri, o incantase sala, luminile, cortina, dar mai ales decorurile, costumele, actorii, acea intreaga fictiune construita armonios, care o facea sa palpite, cu mai multa putere decat orice realitate. Era o realitate concentrata si demonstrata dinainte.
A doua zi dimineata, ramanand singura, desfacu valizele si se stradui sa gaseasca in dulapuri locul fiecarui lucru, ceea ce nu era usor. Era si mai greu sa gaseasca locul ei in casa, de cand sosise, continua sa caute.
Aproape de pranz, paznicul ii aduse un caine pentru o jumatate de ora. Cainele inspecta apartamentul, isi baga capul sub pat, stranuta, racai la usa balconului, stropi putin zidul afara, apoi se intoarse in vestibul unde se aseza in pe patru labe, asteptand cu indiferenta sa se termine timpul de vizita.
Seara mersera la teatru. Privind-o in timp ce ea se gatea emotionata, el se gandi ca se cam grabise, ceva in miscarile ei parea neconvenabil si nu era nici bine imbracata. Totusi, nu-si retrase bunavointa si bunele intentii, in lipsa unei rochii elegante, a bijuteriilor si a fardului, avea frumusetea ei neuzata, surprinzatoare si inca nedefinita.
Aveau locurile in fata, de unde se vedea tot atat de bine sala ca si scena. De aici, ea descoperea alta perspectiva, ea fusese undeva mai sus si schimbarea perspectivei la teatru parea un corolar al tuturor celorlalte perspective schimbate.
Infatisarea ei nu avea nimic izbitor, dar avea farmecul ei, frumusetea ei…

  •  
  •  
  •  
  •   
  •  

Leave a Reply