In asteptare

Oana fu inchisa in casa, tinuta ca la puscarie, cu dreptul sa iasa numai pe tersa, doar o ora pe zi si sa nu stea de vorba cu nimeni. Era pedepsita de parintii ei, pentru ca nu fusese cuminte. Era timp de vara, frumos, trecea incet, in zile lungi si goale care se duceau scurtandu-i vacanta. Noaptea, tarziu, cand toti dormeau, aprindea o lumina mica si, in camasa de noapte, alba, scurta, ca un inger de pe dricul de clasa a treie, scria bilete de dragoste pe care nu avea sa le trimita niciodata.
Poate ar fi fost gata sa faca o nebunie, sa fuga de acasa sau sa se spanzure, daca nu ar fi avut intr-una presimtirea ca trebuie sa vina o izbavire. I se parea impotriva firii, a dreptatii, a tututror legilor si destinelor sa nu-l mai vada niciodata. Si astepta, cu un amestec de suferinta si de speranta, sa fie eliberata prin sabie, prin miracol, prin cutremur si incendiu, prin bunatate omeneasca sau prin calamitate. ”Vino si ma scapa, iubitul meu! scria.
Daca nu vei primi niciodata randurile mele, atunci auzi-mi strigatul si coboara”
Intr-o dimineata, simti ca in casa se fac pregatiri pentru musafiri. Nu inghetata, ci un tort cu nuci. Ea statea inchisa in camera ei, nu avea voie sa iasa cand veneau oameni straini. Mai tarziu auzi o muzica lenta si niste vorbe, dar nu deslusea tot ce se vorbea. Un timp nu putu sa-si explice nimic, i se paru ca viseaza, sau ca e moarta si incepuse alta viata. Pe urma intelese ca el nu avea de ce sa vina, decat sa o scape. O podidira lacrimile, se intinse in pat, asteptand totusi ca el sa vina dupa ea.

  •  
  •  
  •  
  •   
  •  

Leave a Reply