Expozitia de pictura

O invitase la o expozie de pictura si era in culmea fericirii, cu toate ca nu mai fusese niciodata la asa ceva. Se strecura printre oameni straini, domni si doamne care nu-i dadeau atentie;femeile isi aruncau ochii la imbracamintea ei cu oarecare curiozitate si nedumerire. Ea privea tablourile, draperiile, policandrele. Era prea zapacita de cate vedea dintr-o data, ca sa ia seama si la oameni. Se simtea fericita de tot ce se intampla, si-i era recunoscatoare celui care o adusese aici. Il vedea acum cu infatisarea schimbata, miscandu-se intre oameni de oras, imbracati ingrijit si masurati in gesturi, parca vorbind alta limba decat cei din alte parti.
Se obisnuise deja acolo la acea expozitie interesanta, totul era minunat, descoperea, cu un orgoliu timid, ca el nu parea deloc mai prejos decat intreaga lume adunata aici, si inca lume aleasa, in mijlocul careia se misca dupa voia lui, ca intr-o pustietate.
In acest timp, el urmarea chipurile strainilor, incercand sa talmaceasca impresia facuta de ea; nici unul nu-i aratase vreun interes vizibil. Dar isi aminti ca nici el, cand o cunoscuse, nu fusese atras numaidecat de infatisarea ei, nu avea nimic izbitor. Abia dupa ce o privise mai bine ii descifrase farmecul. Acum se simtea solidar cu ea, ii era foarte draga, ar fi vrut sa se gaseasca in alta parte, intr-o lume nascocita, singuri si invulnerabili.
Cateva clipe trebui sa se indeparteze de acei oameni straini, ca sa schimbe cateva cuvinte cu un cunoscut. Dar ei nu ii pasa, era total fermecata de acele picturi, si asa era vazuta de la oarecare distanta si in aceeasi privie cu celelalte cateva femei dimprejur, i se paru prea palida, poate din cauza luminii, potrivita pentru farduri. Totusi, gandi, putina pudra si rosu de buze nu i-ar strica, sa fie si ea frumoasa ca femeile de la acea expozitie de pictura.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *