O prietenie adevarata

Isi lua in primire noua slujba. Gasise exact serviciul la care visa, era specialitatea ei, era asistenta unui doctor de renume. Statea intr-un birou, imbracata cu un halat alb, raspundea la telefon pacientilor, le fixa orele de consultatie si ii trecea in agenda. Tot ea primea pacientii, incasa onorariul, apoi ii poftea alaturi, in sala de asteptare.
Lucrul acesta dura in fiecare zi de la noua pana la unsprezece, iar dupa amiaza de la patru la sapte. In birou era curat, cald si liniste. Oamenii care veneau vorbeau in soapta, cu un fel de sfiala, ca niste scolari care se prezinta la examene. Veneau mai ales femei, multe erau in cautare de sfaturi despre toate bolile, despre ingrijirea tenului pe care machialele le faceau sa sufere.
Ramase aici o perioada buna de timp, si, din partea ei, n-ar fi plecat niciodata. Medicul era un om de vreo cinzeci si cinci de ani, cu o figura nu prea frumoasa, care insa inspira prietenie si incredere, atragator prin politete si bunavointa.
Fata de ea se purta cu o solicitudine calda, poate fiindca ii era in fire, poate fiindca tinea seama de recomandarile unei prietene.
Intr-o duminica dimineata ea se duse la o cafenea; isi vazu doctorul intr-un scaun, mai in fata, nemiscat, stand cu o cafea in fata. Cand il privi isi dadu seama ca prietenia dintre ei era una adevarata si sincera. El o vazu si porni spre ea cu un salut respectuos.
De atunci inainte, dupa terminarea consultatiilor venea in biroul ei si, in timp ce asistentele oranduia banii incasa, ei vorbeau despre muzica, si alte pasiuni ale fiecaruia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *