Tandretea lui

Tandretea lui era alcatuita din indemnari si din nepasare, un fel de rutina, dar avea totusi nevoie de mangaierile lui: altceva nu ii incalzea viata, il iubea nespus de mult, parca nu concepea viata fara el, chiar daca el era mai indiferent fata de ea. Ii placea de el ca nu ii tinea cont de nimic, nu avea grija banilor,de aceea ei ii placea sa ii gateasca ceva bun din cand in cand.
Acum venea cu doua kilograme de carne, pentru supa si pentru snitele, bine socotite de cu seara, dar gasea acasa un smintit de om care isi lipea obrazul proaspat barbierit de al ei, infiorand-o, nu doar in trup, ci pana la cea mai indepartata amintire.
Si totusi, mainile lui reci o incalzeau; era un mister pe care nu mai cauta sa-l patrunda. Tot ce venea de la el, devenea fior si caldura.
De data aceasta il urmase cu drag, dupa ce se gandise destul si cu luciditate. Nu mai fusese o ratacire; orice rau s-ar fi intamplat in viitor, nu voia sa sufere. Tesea migalos in inima o plasa de aparare, fire de indiferenta. Chema din amintirile ei tot ce putea s-o invrajbeasca. Se simtea in stare sa-l infrunte cu un suras de nepasare pe buze, dar il iubea. Si cand el venea aproape, cand ii apuca umerii, cand ii simtea obrazul pe obrazul ei si respiratia in ureche, toata urzeala se destrama, firele, tesute se duceau in vant, de nici nu mai stia unde le e urma. Atunci renunta la orice impotrivire si primea mangaierile lui cu recunostinta, fericita ca poate fi iarasi fara minte.
Ii iubea tandretea lui, iubea totul la el.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *