Spaima

Ramasese zapacita in fotoliu pana o cuprinse spaima. Sari in picioare si alerga la usa, incredintata ca o incuiase in casa. Isi si facu mintal planul gesturilor urmatoare: telefonul, politia, fereastra deasupra strazii… Era la etajul intai, putea sa strige. Dar apasand pe clanta, usa se deschise fara nici o piedica. O inchisese la loc si ramase nauca. Pe masura ce ii trecea spaima se simtea mai nedumerita. Statu un timp in mijlocul camerei, neindraznind sa se miste, tresarind la orice trosnet al mobilelor, asteptand sa se intample ceva.
Mai tarziu, isi lua inima in dinti si merse pana la usa cealalta, sa-si arunce o privire in camera vecina: in fata era un divan cu asternutul nestrans, si la stanga un dulap in perete; o usa mica ducea probabil in camera de baie. Pe perete, deasupra divanului, atarnau cateva obiecte ciudate; se apropie si vazu o cravasa lunga, de piele impletita. Nu mai intelegea pe ce lume se afla, dar, fiindca nu se intampla nimic nu-i mai era frica.
Se intoarse in prima camera, se aseza la birou, rasfoi un carnetel cautand insemnarile pe care trebuia sa le continuie, astepta sa sune telefonul, emotionata ca isi incepea rolul de secretara. Filele carnetelului erau albe, nimeni nu se atinse de ele. Deschise sertarul biroului si ramase stupefiata: era plin de bani, teancuri.. Impinse sertarul repede la loc, daca ar fi lipsit ceva, putea fi invinuita de furt. Din nebagare de seama atinse telefonul cu cotul, gata sa-l rastoarne. Atunci o cuprinse din nou spaima, nu mai putea sa ramane in locul acela, devenea prea periculos, din punctul ei de vedere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *