Invinge-ti teama

Intr-una din zilele urmatoare Cosmin se dusese la un chirurg-neurolog, catre care avea o recomandatie. El, la spital, se invatase sa leneveasca si adesea se complacea in starea aceasta: bratul nu-l mai durea, avea numai, uneori, furnicaturi enervante prin varfurile degetelor, se linistea la mangaierile dragei lui prietene. Cu greu il urni, sa-l convinga sa se duca la doctor. Rezultatul fu vag. Le spusese ca o operatie trebuia incercata, dar mai tarziu, fara sa precizeze cand.

Toata vara ramasera in Bucuresti, fiindca n-aveau destui bani sa poata pleca. Prietena lui Cosmin trebuia sa-l infraneze; la spital isi pierduse si ea notiunile curente de viata, aruncase sume mari in stanga si dreapta, pe onorarii si cadouri exagerate.
Inainte de toate trebuia ca el sa nu trandaveasca. Dimineata, dupa ce se imbraca, ea se apuca sa-i maseze bratul, cu ulei si talc, dupa o tehnica verificata, apoi il tragea jos din pat si-l silea sa ia parte la treburile casei. Se folosea de felurile siretlicuri, ca sa-i puna bratul la munca pe nebagate de seama, si izbutise sa faca mici pasi inainte, sa-l mai deprinda cu inca o miscare, inceata si timida. Pana atunci se intreba: ”Oare va ramane infirm toata viata? Nuu, el avea o vointa de fier…
Intelegea bine: integritatea era cerinta lui dominanta, darintr-o conceptie personala, care, daca se potrivea cu a celorlalti semeni in ceea ce-i privea fiinta anatomica, mai departe devenea subiectiva in chip abuziv si intolerabil. Ea o tolera ipso facto, cum paratrasnetul tolereaza trasnetele.
Ea adormea seara tinand-ul de maini, continuand sa-i miste degetele prin somn, asteptand o reactie, o impotrivire, tresarind cand simtea in ele o incordare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *