Mirosul trandafirului rosu

Ceva se schimbase in el, pe nebagate in seama; isi regasise un timbru din vechiul lui glas. Dar poate fiindca se barbierea. Si totusi caloriferul inca ardea; de ce-i era asa frig? Auzi apa curgand in baie, impetuos, prelungind navala lui in viata ei. Pantofii cazura pe mozaic; auzi fosnetul hainelor pe care le scotea. Acum era gol, il stia, il vedea, bagandu-si un picior in cada, pe urma pe celalalt. Incepu sa faca patul pentru noapte, intinse cearsafurile, puse doau perne la capatai, si deodata i se raci tot sangele.
El era alaturi, avea sa vina, acum, peste un minut, peste doua… Isi duse mainile la inima. Si atunci auzi cantecul lui, canta dupa baie, cu glasul cunoscut, poate mai gros, mai fals.
Cand il vazu venind, se ridica in picioare: tremura. Barbierit, obrazul i se schimbase, nu imbatranise, nu, era asa cum il stiuse dintotdeauna, cu parul cazut in ochi, ca in ziua cand il cunoscuse.
Avea in nari mirosul de trandafir rosu, pe obraz avea amintirea obrazului catifelat. Se prabusi sub imbratisarea noua, si in locul mirosului de trandafir, recunoscu, puternic, strivitor, mirosul vechi, de animal nadusit, mirosul fierbinte, ud, de argila plouata si salcam.
De la venirea lui, ea ramasese in camera, stransa in ea, emotionata. Ochii, ratacind imprejur, dupa el.. Ar fi trebuit sa stie tot timpul ca nu era singura, ca acesti patru pereti nu ii apartineau, ca nici o clipa nu avusese dreptul sa se socoteasca libera. Un obiect mic, de metal, pe care il purtase pe toate drumurile, lasa deschisa oricand o usa in existenta ei.
Vedea covorul udandu-se, apa ajunsese la parchet, avea sa-l pateze, parchetul pe care abia il curatase, dar se putea sa se pateze iar, si iar…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *