Gandul la invatatura

Lumea adevarata se afla in cugetul sau, iar lucrurile pe care le scria erau tot atatea franturi de realitate iesite din mintea lui.
Zilele i se pareau prea scurte. Existau atatea lucruri pe care le voia sa le invete. Isi reduse somnul si vazu ca se descurca si asa. Ar fi fost foarte bucuros sa-si poata consacra toate orele de trezie unei singure preocupari. Numai cu parere de rau lasase scrisul ca sa se apuce de invatat, parasea invatatura ca sa se duca la biblioteca, se smulgea din cabina de comanda care era stiinta, ori se despartea de revistele din sala de lectura, pline de secretele scriitorilor ce izbutisera sa-si vanda marfa. I se rupea inima de cate ori trebuia sa se ridice si sa-si ia ramas bun de la prietena lui; apoi pedala cu disperare pe strazile intunecoase, ca sa ajunga cat mai repede la cartile lui de acasa. Dar mai greu decat toate era sa inchida cartea de matematica sau de fizica, sa puna deoparte caietul si pixul si sa inchida ochii obositi, ca sa doarma.
Ii era nesuferit gandul de a inceta sa traiasca, chiar si pentru un interval atat de scurt, iar singura-i mangaiere venea de la desteptatorul care avea sa sune peste cinci ore. In orice caz, nu urma sa piarda decat cinci ore, iar dupa aceea zbarnaitul strident il va smulge din somn si va avea din nou in fata lui o alta luminoasa zi de nouasprezece-ore.
Ii placea sa invete cat mai multe lucruri, voia sa devina cineva important in viata.

  •  
  •  
  •  
  •   
  •  

Leave a Reply