Vestimentatia Toamnei

Cel mai neplacut moment este atunci cand isi face aparitia vantul acela nebun de toamna, care bate, bate, si oricat ti-ai dori nu se opreste. Gecuta ta de primavara nu face fata combinatiei de ploaie cu un vant puternic. Frigul trece ca o sageata prin hainele tale pe care le purtai cand era caldut si frumos afara. Poate ca nu te-ai gandit vreodata la asta, dar probabil si Toamnei ii displace la fel de mult ca si tie aceasta schimbare urata de vreme. Vantul te zguduie din toate incheieturile, hainele aproape zboara de pe tine la cat de “jucaus” este vantul.

Ei bine, intr-o seara stateam, stateam si ma uitam ingandurat la bataia vantului care aproape rupea pomul din fata geamului meu, dar pentru cateva secunde, printre toate gandurile care imi intrau si imi ieseau cu o viteza nemaipomenita din capul meu, imi vine un gand interesant, un gand pe care am stat si l-am analizat putin. Oare daca toamna ar fi o persoana si eu as avea ocazia sa o imbrac, cum as imbraca-o? Era o idee interesanta, nemaiavuta pana acum, care chiar merita dezvoltata la momentul respectiv. Poate ca noi doi nu avem aceleasi gusturi, dar m-am gandit ca as vrea sa aiba o tinuta foarte eleganta, dar in acelasi timp sa fie si calduroasa, sa fereasca Toamna de tot frigul si vantul care trece pe langa ea.  Pentru inceput m-am gandit ca as incalta-o cu niste ghete elegante, dar nu orice fel de ghete, i-as proteja picioarele cu ghete de piele care sa ii mentina picioarele calde.

Hmm… apoi i-as imbraca  si i-as proteja trupul cu un palton, dar cum v-am spus si mai sus, nu as imbraca-o oricum, i-as cumpara doua paltoane de dama elegante, as sta si i-as alege paltoanele si ghetele cu cea mai mare atentie, mi-as depune tot efortul de care dispun sa se asorteze hainele pe care le poarta.

Dar de ce nu i-as cumpara doar unul? As vrea sa ma asigur ca are un palton de schimb in caz de nevoie, poate unul dintre ele nu se usuca pana a doua zi sau se murdareste, sa aiba altul la fel de elegant pe care sa il imbrace, ar fi pacat sa ii inghete trupul ferm si sa nu aiba cu ce sa il protejeze.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2017.

  •  
  •  
  •  
  •   
  •  

One Comment on “Vestimentatia Toamnei”

Leave a Reply