Apa de izvor de La Fântâna

Suntem colegi din prima zi de liceu, dar niciodată până acum nu i-am văzut chipul atât de alb și nici ochii atât de triști. Este cea mai frumoasă fată din clasă, chiar și când lacrimile îi curg șiroaie pe obraz. Aș vrea să întind mâna, să îi mângâi părul castaniu. Nu îndrăznesc. Simt că nu e cel mai potrivit moment. Aleg, în schimb, să îi ofer o sticluță cu apă de izvor La Fântâna. Am întotdeauna la mine măcar un PET de 0,5 l. Apa cu gust neutru o va liniști, iar conținutul echilibrat de minerale pe care le conține o vor ajuta să se hidrateze.

Mă simt hipnotizat de lacrimile care i se preling pe obraz. Parcă ar fi perle izvorâte din suflet, alunecând spre exterior doar pentru a se reîntoarce cândva în trup de om sensibil, probabil sub o altă formă. Până la urmă, fără apă oamenii nu ar exista. Corpul omenesc conține foarte multă apă. Din ea își extrage energia și starea de bine. Nu degeaba basmele amintesc de eroi care au învins în lupte pentru că au primit de la păsări picături de apă dulce atunci când se simțeau epuizați, căci ele i-au hidratat și revigorat.

Parcă s-a mai înseninat la față și colega mea. Lacrimile continuă să cadă pe rochița albastră, dar ochii nu mai sunt la fel de triști. Încerc să o înveselesc spunându-i că forma sticlei de apă La Fântâna a fost proiectată după ce un designer a văzut-o pe ea cum se îndrepta, suplă și elegantă, către liceu. Zâmbește cu încântare și lacrimile îi dispar, parcă șterse de un vrăjitor al cuvintelor bune și al apelor de izvor dulci, așa cum numai în pădurile de stejari și pini din Mitrovo Polje (Serbia) poți găsi.

Gândul mă duce la plimbările lungi pe care le fac în vacanțe cu familia mea, undeva pe Valea Prahovei. E frumos și la noi, ca în orice parte a lumii în care există munte, păduri și ape cristaline. Totuși, trebuie să spun că mama preferă să ne pună să cărăm de acasă sticle cu apă de izvor îmbuteliată de La Fântâna, apă adusă din zone aflate la mare depărtare de poluare, de fabrici, rafinării și orașe. Alegem întotdeauna să luăm sticle de o jumătate de litru, atât de apă plată, cât și de apă carbogazificată, deoarece sunt ușor de folosit, mai ales când urci pe munte.

Dar nu a fost mereu așa. Pe vremuri, mama bea foarte puțină apă, de obicei când îi vedea pe alții și își amintea că au trecut ore multe de când nu s-a mai hidratat. Abia când sora ei și-a pierdut un rinichi a înțeles cât este de important să bei apă des. M-a învățat și pe mine același lucru, iar eu duc povestea mai departe, hidratându-mă permanent și încercând să ofer celor care au nevoie un sfat, un strop de apă de izvor sau chiar o poveste în care apa să aibă rolul principal, așa cum se întâmplă și în viață.

Vă amintiți cum obișnuiau bătrânii de demult să își primească musafirii? Cu o linguriță de dulceață și un pahar de apă rece. Ei bine, părerea mea este că știau să fie mai atenți, mai ospitalieri decât omul modern, care își invită oaspeții la cafea. Nu spun că nu e bună, ci doar că supremul în materie de politețe rafinată și ospitalitate cu stil rămâne lingurița de dulceață, însoțită de un pahar cu apă de izvor proaspătă. De ce nu de La Fântâna, care deja este tot mai des folosită de către cei care au înțeles cât este de importantă hidratarea, dar și impresia pe care o faci când oferi o sticlă de apă într-un ambalaj elegant? Un gest mărunt, cu o semnificație atât de bogată! Un strop de viață într-o sticlă simplă și deopotrivă demnă.

apa de izvor

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2017

  •  
  •  
  •  
  •   
  •  

One Comment on “Apa de izvor de La Fântâna”

Leave a Reply