Caracterizarea lui Stefan Tipatescu | O scrisoare pierduta

Caracterizarea lui Stefan Tipatescu | O scrisoare pierduta

Ion Luca Caracgiale a creat o opera cu particularitati care o unicizeaza in contextul literaturii nationale, dar si universale, o opera in care se disting cu usurinta trei universuri diferite: comic, tragic si fantastic.

Comedia “O scrisoare pierduta” este una dintre capodoperele caragiale care satirizeaza moravurile politice si familiale din ultimele decenii ale secolului XIX. Lumea aparte a acestei comedii este croionata si prin intermediul personajelor care o popularizeaza si o reprezinta. Aici gasim personaje principale si secundare, episodice si figurative.

Stefan Tipatescu este unul dintre personajele principale ale operei alaturi de Nae Catavencu, Zaharia si Zoe Trahanache si face parte din galeria primului amorez, impreuna cu Nae Girimea, Chiriac si Rica, alte personaje din comediile lui caragiale. Numele sau, Tipatescu, face aluzie la cuvantul “tip”, adica june-prim, un om rafinat, dar cu o fire aventuriera.

Pentru construirea personajului sau, I.L.Caragiale a conceput un demers narativ in care succesiunea evenimetelor dezvaluie treptata trasaturile morale ale lui Stefan Tipatescu. Arta creatorului consta aici in diversitatea mijloacelor de caracterizare utilizate cu mult rafinament. El foloseste procedee variate ale caracterizarii directe, dar si indirecte. De asemenea, evidentierea trasaturilor acestui personaj se realizeaza prin diverse modalitati de expunere: dialog, monolog, descriere si naratiune.

Piesa debuteaza cu o prezentare directa facuta de autor. Prin intermediul descrierii, in indicatiile scenice, aflam ca Stefan Tipatescu este imbracat in haine da odaie si, putin agitat, se plimba cu “Racnetul Carpatilor” in mana. Citind articolul din ziar devine indignat de portretul facut de reprezentatiile opozitiei, Catavencu, deoarece acesta il prezinta ca pe un vampir care suge sangele poporului. Intr-una dintre confruntarile pe care le are cu directorul ziarului  ne este evidentiat tot direct, caracterul sau impulsiv, chiar violent: “cu aerul incruntat si pumnii inclestati, nervos, agitat.”

Tot direct este caracterizat si de celelalte personaje. In discutia pe care o poarta cu Nae Catavencu, tensiunea creste treptat, iar Tipatescu isi pierde cumpatul si incepe sa-l ameninte.

Acesta se considera o victima a prefectului si tipa: “prefectul asasin! Ajutor!”.

Orgoliul si impulsivitatea personajului sunt evidentiate si de Trahanche tot in mod direct: “E iute! N-are cumpat. Altminteri, bun baiat.”

In cadrul caracterizarii directe intalnim si autocaracterizarea folosita in momentul in care marturiseste ca lui ii place ca angajatul sa-l serveasca bine si de aceea il trimite pe politistul Pristanda sa adune informatii despre adversarii sai politici. In schimb trece cu vederea micile “gainarii” ale acestuia acceptand jocul lui Pristanda cu numaratul steagurilor, astfel incat politistul sa simta cine este stapanul.

Pentru evidentierea calitatilor morale ale lui Tipatescu, accentul este pus pe caracterizarea indirecta, specifica genului dramatic. Cel mai important mijloc de caracterizare folosit de I.L.Caragiale este implicarea personajului in actiune pe tot parcursul operei, fiecare atitudine sau fapta a sa oglindindu-se si in relatiile pe care le stabileste cu celelalte personaje. De asemenea, felul de a vorbi, dialogul si si relatiile pe care le stabileste cu celelalte personaje sunt tot mijloace prin care Stefan Tipatescu este caracterizat in mod indirect.

Fiind prefectul orasului, se poarta ca un stapan absolut, abuzand de functia sa. Incalca legea si ii ordona lui Pristanda sa-l aresteze fara motiv pe Catavencu, caruia ii ofera apoi, in schimbul scrisorii, mosii si functii, cenzureaza corespondenta, opreste depesele care nu-i conveneau si accepta compromisul. Tradeaza increderea lui Trahanache, avand o relatie aproape publica cu Zoe, sotia “venerabilului neica Zaharia”. Gasirea scrisorii de catre catavencu il determina sa-i propuna femeii iubite sa fuga impreuna, acesta fiind “unica solutie”, fara insa a uita sa-i reproseze neglijenta de a fi pierdut scrisorica de amor. Cedeaza insistentelor ei de a-l sustine pe Catavencu in alegeri, spunandu-i: “Daca vrei tu…fie!”. In cadrul acestei legaturi amoroase el este cel indragostit, de aceea avanseaza ideea de a pleca impreuna in alta localitate, insa Zoe avea alte planuri de viitor.

Stefan Tipatescu stapaneste arta disimularii, fiind duplicitar fata de celelalte personaje. In fata lui Trahanache se preface ca nu stie nimic despre scrisoare si chiar il face pe Catavencu “mizerabil”, obtinandu-se in felul acesta si un comic de situatie. Fata de Farfuridi si Branzovenescu pozeaza in victima si nu uita sa le aminteasca despre sacrificiul facut de a ramane in mijlocul lor si de a organiza partidul. Omite insa sa mentioneze si cealalta motivatie a fidelitatii sale fata de filiala locala a partidului si anume relatia sa cu Zoe. Fata de Catavencu trece de la “iubite si stimabile d-le Catavencu” la violenta. Monologul lui Tipatescu din actul IV, scena IV, ne dezvaluie un personaj lucid care realizeaza cine este Dandanache, pentru cine a sacrificat linistea sa si este indignat de josnicia celui care a pastrat scrisoarea de amor pentru un eventual viitor santaj: “Unde esti, Catavencule, sa te vezi razbunat! Unde esti, sa-ti cer iertare!”.

Spre deosebire de celelalte personaje ale piesei, Tipatescu nu are replici pline de umor, iar personalitatea lui nu este comica. El este lipsit de pitorescu lui Trahanache sau Catavencu, iar defectele sale sunt specifice unei clase politice intregi.

Cu Stefan Tipatescu, I.L.Caragiale a imbogatit galeria personajelor masculine din operele sale, creand in felul acesta un model al omului cu defecte si vicii general umane, fara insa a-l incadra in tagma politienilor demagogi si inculti.

  •  
  •  
  •  
  •   
  •  

Leave a Reply